POVEȘTI DE LA GRANIȚĂ – CONSTANȚA, ROMÂNIA -POVESTEA LUI AHMAD

AHAMED_COSTANTIA_01_COP-1024x576

Va invitam sa lecturati o poveste despre migrație, oameni și locuri realizata în cadrul proiectului Snapshots From The Borders.

 

Vă încurajăm să îl cunoașteți pe Ahmad citind povestea sa și descoperind alături de el cum România și Constanța au devenit acasă.

POVESTEA LUI AHMAD

 de Christian Elia

Teritoriile de la graniță sunt un fel de ușă rotativă, pe care oamenii intră și ies, în diferite etape ale vieții, din varii motive, schimbând parcursul destinelor. Orașul Constanța, reprezintă pentru Ahmad, un început și un sfârșit, un oraș găsit, abandonat și redescoperit, în etape diferite din viața sa.

“M-am născut în Siria, în insula Aruad, orașul Tartus. Prima dată cînd am ajuns în România a fost în anul 1991, la studii, în orașul Timișoara. În 1993 m-am mutat în Constanța, unde am terminat facultatea de stomatologie în 1997. Am revenit în Siria și când a început războiul, am revenit în România unde am solicitat azil politic. Am stat aproape un an în Centrul de recepție pentru refugiați și solicitanți de azil din Galați, după care am revenit în orașul Constanța, orașul de la malul Mării Negre, unde ajut alte persoane care au fost în situația mea’ povestește Ahmad Ramada.

“În prezent, sunt voluntar și mediator cultural, ofer consiliere pentru a găsi cele mai bune soluții la diversele probleme cu care se confruntă refugiații atunci când ajung aici, precum: probleme legale, interpretariat și traducere pentru tot ce ține de instanțe și penitenciare pentru migranții din centrul de recepție, asistență socio-sanitară, acompaniere la cabinete medicale, spitale, sprijin în relația cu administrația publică și cu firme pentru găsirea unui loc de muncă, educație și altele. Pe de altă parte, pentru a-mi câștiga existența, fiind foarte atașat de mare, lucrez și în domeniul transportului maritim de mărfuri.’

Fiind născut pe o insulă din Siria, Ahmad a traversat mările de multe ori, în momente diferite din viața sa, din varii motive. De aceea, el știe foarte bine ce înseamnă o călătorie, ce înseamnă necunoscutul, aventura, marea.

“Orașul Constanța este un oraș port foarte frumos, foarte primitor, este o zonă multiculturală în care trăiesc laolaltă și în deplină armonie mai multe etnii. Mă simt foarte legat de acest oraș, deoarece îl vizitam încă din copilărie, de pe vremea când aveam 5 ani și călătoream alături de tatăl meu prin Europa. Tatăl meu a fost comandant de navă și armator și se ocupa de transportul mărfurilor și de reparații navale în portul Constanța.”

Deși Constanța și marea sunt destinul lui Ahmad, gândurile lui sunt mereu către casa, familia și țara sa natală, Siria. “Sunt la curent cu situația din Siria, urmăresc tot ce se întâmplă acolo. Mă consider român, dar sunt atașat și de țara mea natală. Familia și prietenii mei locuiesc acolo. Am și câțiva prieteni de acolo care lucrează în domeniul maritim, se ocupă cu transportul de mărfuri și în felul acesta ei ajung și în Constanța și mă pot bucura de prezența lor. Datorită tehnologiei, țin legătura cu familia mea zilnic.”

Marea este un stil de viață, de a scăpa, de a lucra și de a călători pentru Ahmad, la fel ca și pentru solicitanții de azil și refugiații pe care îi ajută ca voluntar. “Nu pot spune că mă simt obosit, desi sunt zile când trebuie să călătoresc dus-întors în aceeași zi (3 ore doar un drum cu mașina) la Centrul de integrare de la Galați, pentru a-mi oferi ajutorul celor aflați în nevoie. Uneori mă simt neputincios, deoarece nu pot face mai multe pentru cei aflați în dificultate. În toate situațiile de viață în care intervin, acolo unde oamenii îmi cer sprijinul, încerc să ajut cât de mult pot. În multe cazuri trebuie să merg la diverse instituții, chiar și la spital cu cei care nu știu să vorbească limba română. Ce mă deranjează uneori este birocrația de care te lovești atunci cînd încerci să rezolvi anumite situații, cum sunt cazurile în care există familii cu copii, mame singure sau migranți aflați într-o situație grea de sărăcie, cu multe dificultăți de rezolvat și cărora le este greu să își găsească un loc de muncă și să câștige un venit.

În multe părți ale Europei, pe lângă aceste dificultăți, există și un climat ostil pentru acești oameni. “Oamenii din Constanța în general, comunitatea de aici a fost și a rămas tolerantă și primitoare. Fiind o zonă multietnică încă din cele mai vechi timpuri, aici se întrepătrund mai multe minorități care trăiesc armonios, greci, tătari, turci, armeni, evrei, arabi. Cred că, pe lângă frumusețea orașului și a regiunii, dar și a portului care face orașul atractiv și din punct de vedere economic, oamenii primitori, diversitatea comunităților și a culturilor fac ca acest ținut să fie unul primitor și perfect pentru a locui. Este important de subliniat și ospitalitatea constănțenilor care nu au refuzat niciodată să-i ajute pe cei aflați în nevoie, fie ei migranți sau refugiați.

Pentru mine, granița reprezintă doar o linie artificială. Mai ales în prezent, datorită dezvoltării tehnologice și economice, un număr important al activităților umanității se situează pe o scală și un orizont atât de mari, încât au depășit granițele naționale. Frontierele naționale sunt utilizate pentru probleme legate de stat, legi și norme care trebuie respectate pentru a asigura pacea și securtiatea. O țară nu este reprezentată de granițele sale, ci de oamenii, locurile, cultura și experiențele sale. Cu Europa am fost familiarizat încă de mic, de când călătoream alături de tatăl meu. Am fost prin multe țări europene precum Italia, Grecia și am intrat în contact încă de mic cu cultura europeană. În România m-am mutat imediat ce am terminat liceul în Siria și m-am adaptat forte ușor la acest mediu. De aceea, după atâția ani, am ales să cer azil în România, și să rămân aici după obținerea statutului de refugiat. De-a lungul timpului, am intrat în contact cu diferiți oameni și am acumulat o anumită experiență. Din fiecare expriență trăită am încercat să iau ce-i mai bun și mai frumos. Acesta este motivul pentru care am ales să fiu mediator cultural și interpret voluntar pentru alții aflați în nevoie, folosindu-mă de experiența mea și ajutându-i să nu se simtă singuri.